* Nota: Asociatia Fidelibus Educationem prin platforma Avocatul-Tau.ro nu ofera nici consultatii juridice si nici asistenta juridica. Noi oferim serviciul de alegere a celui mai bun avocat pentru problema Dumneavoastra fara a solicita nicio remuneratie.
Articolul 6
Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la
executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o
lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă
depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea
săvârșită, se reduce la acest maxim.
Notă
Decizie de admitere: HP nr. 6/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 471 din 26 iunie 2014:
În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 din Codul penal,
în cazul tentativei, limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în
vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul
special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată,
redus sau înlocuit conform dispozițiilor privind tratamentul
sancționator al tentativei).
Decizie de admitere: HP nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 27 iunie 2014:
În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal,
stabilește că la maximul special prevăzut de legea nouă pentru
infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele
atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate
în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu
maximul special prevăzut de legea nouă.
Decizie de admitere: HP nr. 13/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 8 iulie 2014:
Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal,
privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei,
sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de
un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în
procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Decizie de admitere: HP nr. 14/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 15 iulie 2014:
Stabilește că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal,
atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de
legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a
pedepsei prevăzută de art. 320^1 alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă.
Decizie de admitere: HP nr. 15/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 546 din 23 iulie 2014:
Stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal,
pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă
postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal,
pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul
special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin
luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal.
Decizie de admitere: HP nr. 12/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2015:
În interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior,
determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează,
chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric
prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.
Decizie de respingere: HP nr. 22/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 817 din 10 noiembrie 2014.
(2) Dacă
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe
viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru
aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață
se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
(3) Dacă
legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa
aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul
special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din
pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea
amenzii.
(4) Măsurile
educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută,
iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și
limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4),
pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și
neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au
corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele
prevăzute de aceasta.
(6) Dacă
legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în
conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când
o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se
ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în
vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit
dispozițiilor alin. (1)-(6).
Notă
Decizie de admitere: HP nr. 1/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 13 mai 2014:
În
aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a
cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza
unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența
dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În
a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit
legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi,
conform art. 39 din Codul penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Decizie de admitere: HP nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 471 din 26 iunie 2014:
În aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal,
în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special
prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege
maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în
considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru
infracțiunea continuată.
Decizie de admitere: HP nr. 18/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 775 din 24 octombrie 2014:
Stabilește că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 din Codul penal cu referire la art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 187/2012:
-
pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralității de
infracțiuni executabilă aplicată pentru infracțiunile comise în timpul
minorității al cărei cuantum este până în 15 ani se va înlocui cu măsura
educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală
cu durata pedepsei închisorii;
-
pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralității de infracțiuni
executabilă aplicată pentru infracțiunile comise în timpul minorității
mai mare de 15 ani, însă care nu depășește 20 de ani, se va înlocui cu
măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă
de 15 ani.
Decizie de admitere: HP nr. 3/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 380 din 2 iunie 2015:
Statuează în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal,
stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de
infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea
stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării
condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară.
Decizie de admitere: HP nr. 13/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 21 iunie 2016:
Stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal,
în cazul unei infracțiuni în formă continuată care, potrivit legii
penale noi, nu mai îndeplinește condițiile de existență ale infracțiunii
continuate, ci condițiile concursului de infracțiuni, instanța se
raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea
săvârșită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea
dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni conform legii
penale noi.
Decizie de admitere: HP nr. 13/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 464 din 21 iunie 2017:
Stabilește că dispozițiile art. 6 din Codul penal
sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a
intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar
ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă
hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat
cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea
definitivă a cauzei.
DREPT PENAL - CODUL PENAL
AVOCAT SPECIALIZAT
vrei mai multe informatii despre
LEGE MAI FAVORABILA
Suna acum la: 0752.786.843
Prima intalnire gratuita
Pentru o cautare mai usoara foloseste functia "Search" din meniu